Mourinho recunoaşte că potenţialul echipei Real Madrid va fi mai scăzut fără Cristiano Ronaldo

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a recunoscut, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că potenţialul formaţiei sale a scăzut ca urmare a accidentării atacantului Cristiano Ronaldo, care va fi indisponibil 15 zile, însă spune că nu va folosi asta ca pe o scuză, informează As.

Urmărește
2 afișări

"Cristiano este Cristiano, el este un jucător mult prea important pentru a putea spune că nu îi vom simţi lipsa sau că vom avea acelaşi potenţial, să nu fim ipocriţi. Însă, avem şi alţi jucători, alţii care vor fi motivaţi să dea totul pe teren, iar absenţa lui Cristiano nu ne schimbă obiectivul. Partida cu Racing va fi dificilă, cu o echipă care este motivată, care are încredere şi care joacă bine pe teren propriu. Însă obiectivul nu se schimbă, va fi mai greu fără Cristiano, însă suntem convinşi că ne vom îndeplini obiectivul", a spus Mourinho.

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo s-a accidentat joi seară, la meciul cu Malaga, scor 7-0, şi va fi indisponibil între 10 şi 15 zile. Portughezul în vârstă de 26 de ani a suferit o "leziune musculară" la coapsa stângă. El a ieşit de pe teren în minutul 76, după ce a marcat de trei ori în meciul cu Malaga.

Real Madrid va întâlni, duminică, în deplasare, formaţia Racing Santander, în etapa a XXVII-a a campionatului Spaniei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici