„Valverde a semnat un contract pe un sezon, cu drept de prelungire pe încă un an”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării spaniole.
Ernersto Valverde, în vârstă de 45 de ani, a antrenat în sezonul trecut echipa elenă Olympiakos Pireu, iar în trecut a mai pregătit formaţiile Athletic Bilbao şi Espanol Barcelona.
Villarreal a terminat sezonul 2008/2009 pe locul cinci în campionatul Spaniei şi va juca în Liga Europa.
Clubul Real Madrid a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei va fi chilianul Manuel Pellegrini, în vârstă de 55 de ani, care avea contract cu Villarreal până în 2010.
Pellegrini a semnat un contract pe două sezoane cu Real Madrid. Pentru a-l aduce pe Pellegrini la Real, preşedintele madrilenilor, Florentino Perez, a fost nevoit să plătească o clauză de reziliere de patru milioane de euro.