Muamba este în stare stabilă, dar critică
Fotbalistul formaţiei Bolton, Fabrice Muamba, care a suferit, sâmbătă, un stop cardiac pe teren, la meciul cu Tottenham din Cupa Angliei, este "în stare stabilă, dar critică", potrivit unui comunicat dat publicităţii de London Chest Hospital.
Fabrice Muamba (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Potrivit comunicatului publicat la ora 09.30 GMT, în numele Bolton şi London Chest Hospital, "Fabrice Muamba este în stare stabilă, dar critică, la serviciul de terapie intensivă al London Chest Hospital".
Fabrice Muamba, în vârstă de 23 de ani, s-a prăbuşit, pe White Hart Lane, într-un moment în care în apropierea sa nu se afla niciun alt jucător. Şase medici au încercat timp de zece minute să îl resusciteze pe fotbalist, iar apoi arbitrul Howard Webb le-a cerut celor două echipe să meargă la vestiare, după ce s-a consultat cu ambii antrenori. La scurt timp, crainicul stadionului a anunţat că meciul a fost suspendat şi urmează să se dispute la altă dată. În momentul incidentului, scorul era 1-1.
Suporterii ambelor formaţii au scandat numele lui Muamba în momentul în care jucătorul era scos de pe teren cu targa, cu mască de oxigen. Muamba a fost transportat la spital, fiind însoţit de managerul Owen Coyle şi de căpitanul Kevin Davies.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Fabrice Muamba este logodit cu Shauna şi au împreună un băieţel, Joshua, în vârstă de 3 ani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO