Mugurel Buga: Eu cred că Rapid s-a înşelat în privinţa mea

Atacantul Mugurel Buga a declarat, miercuri, la primul antrenament efectuat de la revenirea la FC Braşov, că oficialii grupării Rapid s-au înşelat când au renunţat la el şi a adăugat că speră să demonstreze cât mai repede acest lucru.

Urmărește
112 afișări
Imaginea articolului Mugurel Buga: Eu cred că Rapid s-a înşelat în privinţa mea

Mugurel Buga: Eu cred că Rapid s-a înşelat în privinţa mea (Imagine: Mediafax Foto)

"Am găsit la Braşov aceeaşi atmosferă bună şi chiar îmi era dor de băieţi. Mă bucur că am ajuns aici, dar cred totuşi că Rapidul s-a înşelat în ceea ce mă priveşte. Îmi doresc foarte tare să joc din nou şi să demonstrez că mai am de spus multe în fotbal", a declarat Mugurel Buga, la primul antrenament cu noua sa echipă.

Chiar dacă la Braşov este alături de foştii săi coechipieri de la Rapid, Marius Măldărăşanu, Robert Ilyeş, Nae Constantin şi Cristian Ionescu, Buga spune că şi-ar dori să mai vină şi alţi fotbalişti giuleşteni.

"Ne-am reunit aici, chiar dacă nu mai suntem la Rapid. Ar fi bine să mai vină fotbalişti de acolo. Mi-ar fi plăcut să ajung mai repede aici şi să nu pierd şi eu pregătirea de vară, dar asta e, mai bine mai tîrziu decît deloc. Cred totuşi că se putea realiza mai repede acest împrumut...", a spus Buga.

Atacantul consideră că ar fi greu ca portarul Dani Coman, care nu şi-a prelungit contractul cu Rapid, să ajungă la FC Braşov: "Cred că este prea greu ca Dani Coman să vină la Braşov. Normal că ar fi bine, dar nu cred că e posibil acest lucru acum".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici