- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mulţescu a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Ceahlăul
Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a fost demis, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, a declarat preşedintele de onoare al grupării nemţene, Gheorghe Ştefan.
Mulţescu a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Ceahlăul (Imagine: Mediafax Foto)
"Gheorghe Mulţescu a fost demis. Normal, rezultatul cu Oţelul i se impută domnului Mulţescu. Eu încă nu am nimic cu el, ca antrenor. Sunt antrenori cărora le merge bine la o echipă, dar şi antrenori cărora nu le merge bine. Vreau să aduc un antrenor străin. Poate el are noroc mai mult", a spus Gheorghe Ştefan, care a precizat că până miercuri vrea să anunţe numele noului antrenor al echipei Ceahlăul.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării nemţene, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că Mulţescu nu trebuia să piardă meciul de vineri, cu Oţelul. "Aşa am înţeles şi eu, că a fost demis. Foarte multe lucruri nu ştiu, pentru că am fost plecat din localitate, dar cred că i se impută pierderea meciului cu Galaţi. Nu trebuia să piardă acest joc, era un meci pe care mizam să-l câştigăm, doream neapărat cele trei puncte. Ne gândim şi sperăm să numim cât mai repede un alt antrenor", a afirmat Măstăcăneanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Viorel Măstăcăneanu a precizat că odată cu Mulţescu, de la Ceahlăul pleacă şi preparatorul fizic Yuksel Yeşilova, care are probleme de comunicare, deoarece vorbeşte doar limbile turcă şi germană. "Odată cu Gigi Mulţescu pleacă şi Yukşel Yeşilova, dar faţă de el avem regrete. Ca şi preparator fizic, nu avem ce-i imputa. Chiar ne pare foarte rău că trebuie să ne despărţim de el", a explicat Măstăcăneanu.
Formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Oţelul Galaţi, în etapa a XIX-a a Ligii I. Ceahlăul ocupă în prezent ultimul loc al clasamentului, cu 13 puncte.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO