Munteanu: Bistriţa nu mă mai poate surprinde

Antrenorul-jucător al echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că formaţia Gloria Bistriţa nu îl poate surprinde în meciul programat sâmbătă, la ora 17.00, la Vaslui, în etapa a IV-a a Ligii I.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Munteanu: Bistriţa nu mă mai poate surprinde

Munteanu: Bistriţa nu mă mai poate surprinde

"Bistriţa nu mă mai poate surprinde, pentru că ştiu ce joacă în momentul de faţă. Ştiu foarte multe despre această echipă şi cred că avem toate şansele să obţinem toate cele trei puncte. Bistriţa nu a pierdut încă în acest campionat pentru că este bine organizată, dar şi noi venim după o serie de rezultate bune şi avem avantajul terenului propriu. Moralul echipei este bun, iar victoria se impune pentru stabilitatea şi liniştea la echipă", a spus Munteanu.

Directorul sportiv al Gloriei Bistriţa, Ioan Horoba, a declarat, înaintea meciului de la Vaslui, că a venit vremea ca echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău să-şi ia revanşa după ce formaţia bistriţeană nu a câştigat niciun meci pe terenul adversarei sale de sâmbătă. "Nu am câştigat niciodată pe terenul de la Vaslui. De data aceasta vrem să ne luăm revanşa şi să avem o victorie, dacă tot am venit în preajma Podului Înalt. Ne întâlnim cu o echipă foarte bună, dar nici noi nu suntem de aruncat, aşa că nu îmi fac probleme. Sper să plecăm de la Vaslui neînvinşi, cu o victorie pe care toţi o aşteptăm”, a spus Horoba.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici