- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mureşan: A fost un meci de infarct, CFR are şanse să obţină eventul în acest an
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, că formaţia pregătită de Andrea Mandorlini poate obţine eventul în acest an, după ce a reuşit calificarea în finala Cupei României, eliminând echipa Dinamo în semifinalele competiţiei.
Mureşan: A fost un meci de infarct, CFR are şanse să obţină eventul în acest an (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)
"A fost un meci de infarct, între două echipe foarte puternice, care şi-au apărat şansa până în ultimele secunde. Sunt bucuros pentru echipă, pentru antrenori şi pentru fanii care ne-au ajutat până în ultimul moment. Echipa are forţă şi o răutate pozitivă, aşa cum îmi place mie. Echipa cea mai bună a câştigat, toţi jucătorii au evoluat bine, dar mie mi-au plăcut Gabi Mureşan, Dică şi Traore. Nu mă interesează cu cine jucăm în finală, noi vrem trofeul. Avem şanse mari să facem eventul, cred că vom câştiga campionatul. Mergem la Timişoara cu un moral excelent şi presimt că vom câştiga. Avem trei puncte avans şi trebuie să ţinem de ele", a spus Iuliu Mureşan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Referitor la incidentul dintre portarul CFR-ului, Nuno Claro, şi coechipierul său Culio, din finalul meciului, când cei doi nu s-au înţeles la o fază de joc, Mureşan a spus: "Discuţii cum a fost cea între Nuno Claro şi Culio se întâmplă din cauza tensiunii, însă nu a fost nimic serios".
CFR Cluj s-a calificat pentru a treia oară consecutiv în finala Cupei României, eliminând formaţia Dinamo Bucureşti, cu scorul general de 3-2, după victoria obţinută, miercuri, pe teren propriu, scor 2-1 (0-0), în manşa retur a semifinalelor competiţiei.
Formaţia din Cluj va juca în ultimul act al competiţiei (Iaşi, 26 mai) împotriva câştigătoarei din cealaltă semifinală, FC Vaslui - FC Braşov, care se va disputa miercuri, de la ora 20.15, şi va fi transmisă în direct de Pro TV. În tur, braşovenii au câştigat, scor 1-0.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO