Mureşan: Bordeaux a câştigat cu un gol norocos şi nemeritat
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, la finalul partidei cu Girondins Bordeaux, contând pentru etapa a III-a a grupei A a Ligii Campionilor, că gruparea ardeleană a pierdut nemeritat din cauza unui autogol.
Mureşan: Bordeaux a câştigat cu un gol norocos şi nemeritat (Imagine: Mediafax Foto)
"Bordeaux a avut un pic de prospeţime în plus. Pentru ei a fost un meci de a fi sau a nu fi. Au câştigat cu un gol norocos şi nemeritat, dar asta face parte din fenomen. Am fost puţin îngălbeniţi şi înroşiţi de arbitru. Din fericire doar Trică va absenta, restul având drept de joc. La Cluj trebuie să jucăm la fel de agresivi ca cei de la Bordeaux, să câştigăm şi practic vom fi în aceeaşi situaţie ca înaintea meciului. Vom avea suportul publicului, iar terenul ne va ajuta pe noi, aşa cum i-a ajutat pe ei", a spus Mureşan, la Pro Tv.
Iuliu Mureşan spune că se baza pe victoria echipei Chelsea în partida cu AS Roma, scor 1-0. "Victoria lui Chelsea este folositoare, mizam pe ea. Suntem tot pe locul doi în grupă. Important e că ne pregătim în continuare şi promit că vom mai face puncte", a subliniat Mureşan.
Campioana României, CFR Cluj, a suferit prima înfrângere în Liga Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formaţia franceză Girondins Bordeaux, într-un meci contând pentru etapa a treia a grupei A a competiţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO