Mutu a fost fluierat de fani la antrenamentul Fiorentinei
Atacantul român Adrian Mutu a fost fluierat de suporteri, marţi după-amiază, la primul antrenament al echipei AC Fiorentina efectuat în cantonamentul de la San Piero, unii dintre fani strigându-i "pleacă la Roma", informează site-ul fiorentinanews.com.
Mutu a fost fluierat de fani la antrenamentul Fiorentinei (Imagine: Mediafax Foto)
"Mutu a apărut liniştit şi zâmbitor la antrenamentul Fiorentinei, dar a fost fluierat de suporteri, iar unii dintre ei i-au strigat «pleacă la Roma!»", scrie sursa citată.
Oficialii Fiorentinei au precizat că Mutu nu a plecat, marţi, cu echipa din cauza unei febre. El a ajuns în cursul după-amiezii la baza de antrenament de la San Piero, împreună cu directorul sportiv Pantaleo Corvino.
Corvino a declarat, marţi, în cantonamentul de la San Piero, că a primit o ofertă oficială din partea clubului AS Roma pentru un transfer al atacantului român Adrian Mutu. Site-ul violanews.com a anunţat că oficialii clubului Fiorentina tratează în mare secret un transfer al lui Mutu la AS Roma, club care a mărit oferta la 20 de milioane de euro, plus un salariu stagional de 3,2 milioane de euro pentru jucător.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO