Mutu: Aceasta este mentalitatea suporterului stelist, să înjure
Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat, luni, pe site-ul său, că probabil va fi înjurat tot meciul de suporterii stelişti în disputa din Liga Campionilor, adăugând că aceasta este mentalitatea fanilor "roş-albaştri".
Mutu: Aceasta este mentalitatea suporterului stelist, să înjure (Imagine: Mediafax Foto)
"Probabil mulţi fani de-ai mei se întreabă şi sunt curioşi care va fi atmosfera şi cum voi fi primit miercuri seară în Ghencea pentru a juca meciul Liga Campionilor contra echipei lui George Becali. Cred că va fi o atmosferă ostilă împotriva mea, probabil mă vor fluiera şi mă vor înjura tot meciul. Nu mă va afecta chiar deloc, dimpotrivă, mă va motiva şi mai mult. Aceasta este mentalitatea suporterului stelist pentru că sunt sigur că dacă aş fi jucat pe oricare alt stadion din ţară acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Sper să batem Steaua şi să ne calificăm...de restul nu mă interesează", a spus Mutu.
Meciul Steaua - Fiorentina, din ultima etapă a grupei F a Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO