- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mutu anunţă lansarea unei campanii împotriva sedentarismului şi obezităţii infantile
Atacantul Adrian Mutu a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, alături de europarlamentarul Petru Luhan, lansarea unei campanii de promovare a sportului în rândul copiilor, ca o modalitate de a combate sedentarismul şi obezitatea.
Mutu anunţă lansarea unei campanii împotriva sedentarismului şi obezităţii infantile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am un proiect în ceea ce priveşte promovarea sportului printre copii împreună cu europarlamentarul Petru Luhan. Sper să iasă ceva frumos. În câteva săptămâni vă vom prezenta mai detaliat ceea ce vom face. Sper să ajutăm copiii să plece din faţa calculatorului. Copiii mei fac sport, Mario face baschet, Adriana e la tenis, iar cea mică aleargă pe lângă Adriana", a spus Mutu.
La rândul său, europarlamentarul PD-L Petru Luhan a afirmat că această campanie este împotriva sedentarismului şi obezităţii. "O campanie de informare şi de aducere a tinerilor din faţa calculatoarelor şi televizoarelor pe terenul de sport. Obezitatea a crescut în ultimii opt ani cu mai mult de sută la sută. Vorbim de sedentarism şi creştere a bolilor cardiovasculare. Am decis să iniţiem o campanie de informare pentru următorii cinci ani. Mă bucur că Adi Mutu este alături de mine. Ne vom adresa şi altor sportivi de performanţă care reprezintă vectori de imagine şi de încredere pentru tineret", a adăugat Luhan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Petru Luhan a precizat că lucrează de câţiva ani la acest proiect: "Campania va consta în activităţi concrete de informare în şcoli, licee şi facultăţi. Vom organiza evenimente speciale în acest sens. E un concept la care lucrăm de câţiva ani. UE alocă mai multă atenţie combaterii bolilor. Costurile medicale au crescut în ultima vreme, iar comisiile de specialitate discută din ce în ce mai mult despre implicare în sănătate prin intermediul sportului".
Componenţii echipei naţionale au participat, miercuri, la spectacolul caritabil "Suflet pentru suflet", organizat în beneficiul copiilor din trei centre de plasament.
Lotul "tricolor" a ajuns la sală cu 10 minute înainte de începerea spectacolului, însă deoarece accesul pe stradă era blocat de o maşină, jucătorii au fost nevoiţi să meargă aproximativ 50 de metri pe jos. Aceştia au fost întâmpinaţi cu aplauze de copiii prezenţi în sală. La eveniment a fost prezent şi atacantul echipei Rapid, Lucian Răduţă.
La final, jucătorii au împărţit cadouri copiilor prezenţi în sală. Pe scenă au urcat Pepe, Sanda Ladoşi, dar şi copii de la centrul de plasament "Sfântul Niculae". La organizarea spectacolului au contribuit internaţionalul Răzvan Raţ, selecţionerul Răzvan Lucescu, sora atacantului Adrian Mutu, Laura Cordun, fosta soţie a acţionarului dinamovist Cristian Borcea, Mihaela, luptătorul de K1, Daniel Ghiţă, fotbalistul Maximilian Nicu şi clubul Concordia Chiajna.
Echipa naţională a României întâlneşte vineri, de la ora 21.00, pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, selecţionata Bosniei-Herţegovina în preliminariile Campionatului European din 2012.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO