„Revenirea lui Mutu este completă. Din Infern în Paradis. Românul s-a întors umil, a marcat şi acum trebuie santificat. Încăpăţânat”, a scris sursa citată.
Ceilalţi nouă jucători elogiaţi în această rundă au fost:
Edison Cavani (SSC Napoli)
Fabio Quagliarella (Juventus Torino)
Fabio Simplicio (AS Roma)
Davide Moscardelli (Chievo Verona)
Gianpaolo Pazzini (Sampdoria Genova)
Kevin-Prince Boateng (AC Milan)
Hernan Crespo (FC Parma)
Mauro Zarate (Lazio Roma)
Luca Toni (Genoa)
Atacantul Adrian Mutu, revenit pe teren la sfârşitul lunii octombrie, după o suspendare de nouă luni, a marcat golul victoriei formaţiei Fiorentina, scor 1-0, în meciul cu echipa Cagliari, din etapa a XV-a a campionatului Italiei. Mutu a fost integralist la Fiorentina, el marcând cu capul în minutul 52. El a mai marcat şi în minutul 44, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. De asemenea, el a primit un cartonaş galben în minutul 57.