Prandelli a explicat că a decis să-l menajeze pe Mutu după ce internaţionalul român a acuzat o mică problemă la gleznă după partida cu AS Roma, de miercuri, scor 2-2, în care el a înscris un gol.
"Jucăm pe un teren dificil, dar vrem să repetăm evoluţiile bune de până acum. Livorno este o echipă bună, experimentată. Dainelli este accidentat, Donadel suspendat, alţi jucători sunt foarte obosiţi. Între ei Mutu, care are o mică problemă la gleznă. Nu îl voi include în lot pentru a-i permite să se refacă. Ne va lipsi un jucător important, care dă fantezie echipei, dar acest lucru poate fi şi un stimulent", a spus Prandelli.
Tehnicianul Fiorentinei a comentat şi posibilitatea de a folosi o linie de atac formată din Pazzini, Mutu şi Vieri: "Este greu să joace împreună pentru a găsi un echilibru, ear e probabil să le propun".