Prima pagină » Life-Inedit » Mutu, protagonistul unui spot pentru ajutorarea populaţiei din Haiti

Mutu, protagonistul unui spot pentru ajutorarea populaţiei din Haiti

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, alături de colegii săi Alberto Gilardino şi Sebastien Frey, a realizat, joi dimineaţă, un spot publicitar în vederea strângerii de fonduri pentru ajutorarea populaţiei din Haiti, după devastatorul cutremur de săptămâna trecută, informează fiorentina.it.
Mutu, protagonistul unui spot pentru ajutorarea populaţiei din Haiti
21 ian. 2010, 15:29, Sport

Campania de ajutorare este realizată în colaborare cu Ambasada Haitiană. Spotul, care a fost înregistrat pe stadionul din Florenţa, va fi transmis în Italia de Sky şi alte televiziuni private, dar şi în alte ţări printre care şi România, la posturile Pro TV, Sport.ro, Acasă TV şi Pro Cinema.

Cutremurul de la 12 ianuarie produs în Haiti a avut magnitudinea 7 şi s-a soldat cu 75.000 de morţi şi 250.000 de răniţi, iar un milion de persoane au rămas fără adăpost.

Miercuri dimineaţa a fost înregistrat în Haiti un nou cutremur puternic, cu magnitudinea 6.