Mutu şi Contra au suferit traumatisme, însă starea lor nu e gravă
Atacantul Adrian Mutu şi fundaşul Cosmin Contra au fost supuşi, sâmbătă noapte, unor investigaţii medicale la Spitalul Judeţean Constanţa, în urmă cărora s-a constatat că au suferit traumatisme, însă starea lor nu este gravă, informează frf.ro.
Cosmin Contra şi Adrian Mutu (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)
Conform frf.ro, testele efectuate au relevat, în cazul ambilor internaţionali, că nu este vorba despre afecţiuni ale oaselor, ci despre traumatisme (intercostale, la Adi Mutu, respectiv la mâna dreaptă în cazul lui Contra), drept care, conform declaraţiei medicului echipei naţionale, Pompiliu Popescu, starea lor de sănătate nu este gravă.
Reprezentativa României a pierdut, sâmbătă seară, cu scorul de 2-3 (0-2), meciul susţinut, pe teren propriu, în compania selecţionatei similare a Serbiei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, suferind a doua înfrângere pe teren propriu în grupa a 7-a.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO