Mutu: Sper să revin cât mai repede în formă şi să ajut echipa

Atacantul formaţiei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat, duminică, după remiza din meciul cu FC Parma, scor 1-1, în care a jucat în ultimele minute, că speră să revină cât mai repede la forma maximă şi să ajute echipa, informează cotidianul La Repubblica.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Mutu: Sper să revin cât mai repede în formă şi să ajut echipa

Mutu: Sper să revin cât mai repede în formă şi să ajut echipa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu a fost uşor, dar am mai trecut prin astfel de momente. Sper să revin cât mai repede la forma maximă şi să-mi ajut echipa. În toată această perioadă, antrenorul şi coechipierii mi-au spus mereu să nu mă dau bătut, dar a fost greu să mă pregătesc timp de o lună de unul singur. Obiectivul imediat este să ne îndepărtăm de zona retrogradării", a spus Mutu.

Antrenorul Sinisa Mihajlovici a afirmat că Mutu trebuie să i-a totul de la zero. "Mutu trebuie să i-a totul de la zero. Are încrederea mea şi a coechipierilor, dar în acest moment este în urmă în plan fizic. Când va fi la capacitate maximă va putea să îşi aducă contribuţia", a precizat Mihajlovici.

Atacantul Adrian Mutu a revenit pe teren la Fiorentina, el intrând în minutul 79 al meciului cu Parma, din deplasare, din etapa a XXIV-a a campionatului Italiei. Adrian Mutu a revenit pe teren la o lună după ce Fiorentina îl exclusese din lot, din motive de disciplină

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici