„Nadal ne-a informat că suferă de o profundă ruptură a muşchiului abdominal drept şi va fi indisponibil pentru Openul Thailandei„, a precizat directorul turneului Suwat Lipatapanlop.
Jucătorul spaniol a precizat că are dureri abdominală după înfrângerea, din semifinala US Open, în faţa viitorului câştigător al turneului, argentinianul Juan Martin Del Potro: „M-am lovit la abdomen la Montreal (…) Am efectuat un control care nu a arătat mare lucru. Durerea a crescut apoi la Cincinnati. După semifinala pierdută cu Djokovici acolo, am făcut un alt test medical ce a evidenţiat o întindere musculară. La US Open, timp de două săptămâni, cred că acea leziune s-a transformat într-o mică ruptură”.
Este pentru a doua oară când Nadal renunţă la participarea în competiţia din Bangkok.
În 2007, sportivul iberic a fost nevoit să renunţe din cauza unei accidentări la genunchi.