Nadal va deveni numărul unu mondial

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Cincinnati, rezultat în urma căruia şi-a asigurat clasarea pe prima poziţie în ierarhia mondială, în locul elveţianului Roger Federer, care era lider din 4 februarie 2004.

Urmărește
9 afișări
Imaginea articolului Nadal va deveni numărul unu mondial

Nadal va deveni numărul unu mondial (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Nadal l-a învins în sferturile de finală, cu scorul de 7-6, 6-1, pe jucătorul ecuadorian Nicolas Lapentti şi îl va întâlni în semifinale pe sârbul Novak Djokovici.

Având în vedere rezultatul de vineri, Rafael Nadal va deveni la 24-lea număr unu mondial din 1973 până în prezent, în data de 18 august sau mai târziu.

În cazul în care se va califica în finala turneului de la Cincinnati, spaniolul va ajunge pe primul loc în clasamentul mondial la 11 august, iar dacă va câştiga competiţia el va fi lider de luni şi va pune capăt celor 235 săptămâni de dominaţie a lui Federer.

Rafael Nadal va fi al treilea spaniol lider mondial, după Carlos Moya şi Juan Carlos Ferrero. El a câştigat în acest an şapte turnee şi a obţinut 32 de victorii consecutive.

Nadal este tenismanul care a ocupat cea mai lungă perioadă locul al doilea în clasamentul mondial, el aflându-se pe poziţia secundă din 25 iulie 2005.

"Sunt foarte bucuros că am devenit numărul unu mondial. Am muncit mult pentru a ajunge aici", a declarat Rafael Nadal, care a câştigat până acum 30 de titluri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici