- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (05.11.2014, 19:36)
- Andrei Mazurchievici
Nadia Comăneci a donat numărul de concurs de la Montreal, 73, Muzeului Olimpic de la Lausanne - FOTO
Fosta gimnastă Nadia Comăneci a donat Muzeului Olimpic de la Lausanne pânza pe care a fost imprimat numărul său de concurs la Jocurile Olimpice de la Montreal, 73, unde a obţinut prima notă de 10 din istoria acestui sport, informează dailyjournal.net.

Nadia Comăneci a donat numărul de concurs de la Montreal, 73, Muzeului Olimpic de la Lausanne
La Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria acestui sport, dar şi trei medalii de aur.
"Nu este un loc mai bun unde să expun numărul pe care l-am purtat la Montreal", a spus Nadia Comăneci.
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, i-a transmis Nadiei Comăneci că ediţia din 1976 a Jocurilor Olimpice a fost a ei. "Jocurile de la Montreal au fost jocurile tale, ţi-ai pus amprenta pe ele pentru totdeauna", a completat Bach.
Sursa citată a găsit următoarele semnificaţii ale numărului 73 pe care Nadia Comăneci l-a purtat la Jocurile Olimpice: 7 a reprezentat cele şapte note de 10 obţinute la Montreal, 3 a fost numărul de medalii de aur cucerite, iar 7+3 însumează 10.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe