- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nadia Comăneci: Campionatele Mondiale reprezintă doar o competiţie de calificare la JO
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 22 iunie.)
Nadia Comăneci, prezentată, miercuri, la o licitaţie caritabilă organizată de fundaţia sa şi de Casa de Licitaţii Ara Art Collection, a declarat că este sigură că gimnastele românce vor face o figură frumoasă la Campionatele Mondiale din 2011, deşi obiectivul va fi doar calificarea la JO din 2012.
"Aşteptăm cu nerăbdare Campionatele Mondiale de la Tokyo. Acestea reprezintă doar o competiţie de calificare pentru Olimpiada de la Londra şi nu cred că va fi o problemă pentru România să se califice. Ştiu că ţelul echipei României este Olimpiada, dar sigur vor să facă o figură frumoasă şi la Mondiale. Ştiu că este o fată care nu poate concura la Mondiale, Iordache (n.r. - Larisa Iordache), dar poate să concureze la Olimpiadă. Ştiu că ea este foarte bună, acum să vedem ce se va întâmpla. Rămâne de urmărit şi revenirea rusoacei Aliya Mustafina. Probabil nu va participa la Mondiale, pentru că nu are timp de refacere după acel accident", a declarat Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci a precizat, pe de altă parte, că a fost emoţionată de modul în care a fost primită, marţi, la Oneşti, unde a participat la inaugurarea Sălii Polivalente din oraş. "Ieri, am avut un proiect la Oneşti, am fost prezentă la inaugurării Sălii Polivalente. M-am emoţionat foarte mult că au fost prezenţi 3.000 de oameni acolo, prieteni, profesori şi cunoscuţi", a mai spus fosta gimnastă.
Fundaţia Nadia Comăneci şi Casa de Licitaţii Ara Art Collection au organizat, miercuri, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, o licitaţie caritabilă, iubitorii de artă având şansa de a achiziţiona nouă tablouri semnate de Alexandra Nechita, cunoscută la nivel internaţional ca "Micuţa Picasso", şi patru lucrări semnate chiar de maestrul cubismului, Pablo Picasso.
Potrivit organizatorilor, la licitaţie s-au vândut patru dintre lucrările semnate de Alexandra Nechita, sumele plătite fiind de 3.000 de euro, 4.200 euro, 4.000 euro, respectiv 1.000 de euro, şi o lucrare din cele semnate de Pablo Picasso, cu preţul de 4.350 de euro.
Toate celelalte lucrări, nevândute la licitaţie, vor fi adjudecate de sponsorul BRD, valoarea totală a acestora fiind de 26.750 de euro.
Fondurile strânse în urma licitaţiei vor fi direcţionate către proiectele Fundaţiei Nadia Comăneci care promovează performanţa, sportul şi dezvoltarea armonioasă a tinerilor talentaţi.
Alexandra Nechita este o pictoriţă născută în 1985, la Vaslui, dar care locuieşte în Statele Unite ale Americii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO