Video Nadia Comăneci, la Marius Tucă Show, despre momentul Montreal: Îmi doream o singură medalie, dar aceea să fie de aur/ Ce spune despre episodul care a scris istorie în gimnastica mondială

Nadia Comăneci: Ţin minte că m-a întrebat un jurnalist: ”Ce crezi că faci tu la Olimpiada de la Montreal?” Şi i-am spus: “Aş dori să câştig o medalie şi, dacă se poate, să fie de aur”.

Marius Tucă: Erai pregătită pentru Olimpiadă?

Nadia Comăneci: Eram pregătită de 8 ani...

Marius Tucă: Din punct de vedere sportiv?

Nadia Comăneci: Da.

Marius Tucă: Ştii ce spui în carte, nu? Că ţi-am adus aminte eu. Că spui că tu credeai că cel mai important campionat erau Campionatele Europene, nicidecum Olimpiada.

Nadia Comăneci: Nu am ştiut prea multe despre Olimpiadă şi îmi aduc aminte că delegaţia mare care pleca spre Montreal, bineînţeles era presă acolo, noi eram nişte micuţe şi ne-au întrebat şi pe noi ce credem că facem, asta îmi aduc aminte. Dar să ştii că foarte multe lucruri micuţe, nu mi le aduc aminte, că nu mă trezesc dimineaţa să mă gândesc ce am făcut în 1975, în februarie. Dar, ţin minte că m-a întrebat un jurnalist: ”Ce crezi că faci tu la Olimpiada de la Montreal?” Şi i-am spus: “Aş dori să câştig o medalie şi, dacă se poate, să fie de aur”.

Marius Tucă: Foarte frumos ai zis. “ Dragă prietenă. Ar trebui să îţi ofer o imagine de ansamblu, deoarece ai impresia că pentru echipa României, din care făceam şi eu parte, Olimpiada era cel mai mare eveniment posibil. Nu e adevărat. Până în 1976 credeam că Europenele erau cea mai mare competiţie a gimnasticii mondiale. Tot ce ştiam, ştiam de la antrenor şi de la cei care conduceau. Nu văzusem niciodată o Olimpiadă la televizor, ca să nu mai vorbim de concursurile de gimnastică de pe alte meridiane. Aşa că, odată ajunse la Montreal pentru jocurile din 1976, am fost bulversată. Satul olimpic mă năucise, dimensiunile, mulţimea de paznici, de antrenori şi mai ales de sportivi din ramuri de care nici nu auzisem. Ce îmi amintesc este că totul era gratis. Primeai o legitimaţie cu care puteai să vezi filme la teatrul din satul olimpic, puteai să îţi iei sucuri şi se dădeau tricouri, genţi, şepci şi insigne. Pentru mine totul era super tehnologizat, extrem de ciudat, de impresionant şi absolut minunat. În acea primă zi mi-a fost frică să închid ochii deoarece nu voiam să pierd nimic. Abia mai târziu am înţeles că <<Nu aveţi voie nimic!!!>>>, făcea parte din planul antrenorilor Karoly de a îşi proteja gimnastele”. Spune că nu vă lasă să mâncaţi nimic din ce era acolo.

Nadia Comăneci: Aveam voie, dar ştii ce se întâmplă când eşţi copil nu ştii ce îţi trebuie de fapt, ştii cum e, informaţia era foarte puţină pe vremea aceea. Acum, avem aşa de multă informaţie încât nu ştim ce să facem cu ea. Atunci nu o aveam. Şi tu eşti copil, care vii dintr-o ţară care nu are prea multe, da? Şi vezi astea şi astea şi primul lucru pe care îl vrei e ciocolată, ceea ce e ok. Dar nu poţi să faci performanţă cu ciocolată, înţelegi? Şi lucrurile importante care sunt carnea, puiul, noi nu voiam aşa ceva. Dar ne-am îndrăgostit de ceva ce nu am văzut în România până atunci, cottage cheese, ştii ce e aia da? Un fel de brânză cu smântână, bubuleţe din astea mici...

Marius Tucă: E adevărat şi alea va plăceau la nebunie.

Nadia Comăneci: Cottage Cheese cu miere de albine. Era combinaţia perfectă.

După 18 ani, pentru prima dată, jurnalistul Marius Tucă a stat faţă în faţă cu zeiţa de la Montreal, Nadia Comăneci. O ediţie eveniment, prezentată şi de MEDIAFAX, Gândul şi Prosport.