Nagy: La Steaua voi sta cât vrea Dumnezeu şi Becali

Publicat: 29 09. 2010, 18:29
Actualizat: 08 11. 2012, 00:12

Întrebat pe ce durată se va întinde noul angajament al său la Steaua, Ioan Nagy a răspuns: „Cât o vrea Dumnezeu şi Becali”. El a adăugat apoi: „Normal, contractul de acum s-ar termina în vara anului următor. Dar acolo, este posibil orice”.

Ioan Nagy, care a părăsit funcţia de antrenor secund al echipei din Liga a II-a, Ceahlăul Piatra Neamţ, a menţionat că este obişnuit cu presiunea de la Steaua.

„Acolo, locul doi nu există niciodată în ideea de performanţă a clubului şi a patronului. Presiune este non-stop, dar sunt deja obişnuit cu asemenea momente. Am mai lucrat de două ori cu Gigi Becali, plus o dată cu Porumboiu”, a mai spus Nagy.

Antrenorul secund a menţionat că a încheiat colaborarea cu Ceahlăul Piatra Neamţ pe cale amiabilă.

„Îmi pare rău că las aici o muncă neterminată, dar mă bucur că a fost bine începută şi are perspective dintre cele mai frumoase. Plec spre o altă provocare, dar convins de reuşita cu obiectiv îndeplinit a Ceahlăului. Cu cei de la club am încheiat o nouă colaborare frumoasă. Suntem oameni şi trebuie să înţelegem astfel de momente, pentru că în viaţă ne vom mai întâlni cu siguranţă. Viaţa antrenorilor niciodată nu aduce ceva sigur”, a adăugat el.