"Am venit să ne apucăm de treabă şi să facem un retur bun, care să ne ducă pe unul din primele cinci locuri, pentru a putea juca într-o cupă europeană. Ne aşteaptă meciuri grele, dar nu numai pe noi, ci şi pe restul competitoarelor, aşa că nu ne e teamă că returul ne va trage în jos în clasament, suntem optimişti. Am venit în avion cu Njock şi am vorbit cu el, mi-a povestit despre problema pe care a avut-o la genunchi şi acum e gata să reia antrenamentele. Eu îl ştiu pe Jeremy, l-am pregătit la Universitatea şi acum 5 ani, vom vedea cum poate să ne ajute", a spus Napoli.
Napoli este mulţumit de achiziţionarea portarului Merlier de la Universitatea Cluj. "Despre achiziţii ce pot să vă spun, suntem mulţumiţi că am adus portarul de la U Cluj, pe Merlier, l-am urmărit şi ne poate fi de folos. S-a întors şi Jeremy, am mai adus eu pe cineva, un preparator fizic, Luigi Busolin, care va prelua prerogativele lui Urbano Lega. Despre atacantul care s-a vorbit în România pot spune că nu este vorba de Dino Fava, dar am discutat cu un alt vârf, care a jucat în Serie A şi Serie B, are 30 de ani şi ar putea sosi în zilele următoare, până vom pleca în Antalya. Mai sunt unele probleme de lămurit cu clubul său şi Adrian Mititelu să-şi dea acordul definitiv. Mai este destul până la finalul perioadei de mercato, vom vedea ce putem transfera pe posturile pe care avem nevoie", a afirmat Napoli.