- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Natalia Mateuţ nu a solicitat, până în prezent, asistenţă consulară din partea autorităţilor române
Fiica fostului fotbalist Dorin Mateuţ, Natalia, care ar fi fost reţinută în Amsterdam, împreună cu alte trei persoane, nu a contactat până în prezent autorităţile române de la Haga pentru a solicita sprijin consular, asistenţa acordându-se în astfel de cazuri numai la cerere.
"Nu am fost contactaţi nici de poliţie, nici de persoanele în cauză", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Mihai Sârbu, şeful secţiei consulare a ambasadei din Haga.
Oficialul român a explicat că persoanele de cetăţenie română reţinute pot contacta consulatul fie prin completarea unui formular care se găseşte la poliţie, fie direct, prin telefon.
El a explicat că, în cazul în care nu sunt sesizate, autorităţile române nu pot interveni pentru a oferi sprijin consular. Oficialul MAE a mai precizat că autorităţile consulare din cadrul ambasadei pot fi sesizate 24 de ore din 24 de către cetăţenii români, prin intermediul unui număr telefonic de urgenţă care este afişat pe site-ul ambasadei.
Fiica fotbalistului Dorin Mateuţ, Natalia, a fost reţinută în Amsterdam, împreună cu alte trei persoane, pentru că ar fi încercat să-şi achite cumpărăturile cu mai multe carduri bancare false, a informat Antena 3, care a prezentat un reportaj al AT5.
Fotomodelul Natalia Mateuţ se afla în Capitala olandeză împreună cu iubitul ei şi cu alte două persoane.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Amsterdam, Ron Van Der Veen, a declarat că patru persoane au fost localizate lângă un hotel. Potrivit acestuia, cei patru ar face parte dintr-un grup de falsificatori de carduri.
Ron Van Der Veen a spus că judecătorii urmează să decidă cât vor sta cei patru în arest şi că banca trebuie să precizeze care este suma cu care a fost prejudiciată în total.
Potrivit tabloidului Cancan, fostul fotbalist Dorin Mateuţ a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat exact, dar că este încrezător că fiica lui va reveni acasă marţi.
Prejudiciul estimat până în prezent este de 80.000 de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO