Naţionala de futsal a României a învins Norvegia, scor 5-1, în grupa de calificare la CM-2016

Publicat: 11 12. 2015, 10:19
Actualizat: 30 03. 2020, 05:59

La meciul desfăşurat în Portugalia, pentru România au marcat Achrifi (autogol -1:44), Cristian Matei (6:27), Mimi Stoica (33:33), Emil Răducu (39:56) şi portarul Vlad Iancu (40:00), iar pentru Norvegia a înscris Skaga (27:53).

În celălalt meci al grupei, Portugalia a învins Polonia, scor 6-2.

Vineri, de la ora 23.00, România se va duela cu Polonia, într-un meci care poate asigura calificarea echipei române la barajul pentru Cupa Mondială din Columbia.

Echipele clasate pe primele două locuri se vor califica la barajul programat în martie-aprilie 2016.

Turneul final al Cupei Mondiale va avea loc în Columbia, în perioada 10 septembrie – 2 octombrie 2016.