Naţionala de handbal feminin a României, în urna a treia valorică la tragerea la sorţi a CE

Naţionala de handbal feminin a României se va afla în urna a treia valorică la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European din luna decembrie, evenimentul fiind programat sâmbătă, la Odense (Danemarca).

Urmărește
14 afișări

Echipa României a încheiat pe locul secund grupa I de calificare, iar acest lucru o va costa la tragerea la sorţi a grupelor CE din luna decembrie, fiind repartizată în urna a treia valorică, alături de campioana mondială Rusia, vicecampioana mondială Franţa şi Suedia.

Procedura forului european de profil de împărţire în urnele valorice a presupus repartizarea în prima urnă valorică a campioanei continentale en-titre, Norvegia, plus alte trei echipe de pe locul I din grupele de calificare, adică Spania, Muntenegru şi Germania, apoi repartizarea în urna a doua valorică a altor trei echipe câştigătoare de grupe - Croaţia, Ungaria, Ucraina, plus cea a naţiunii organizatoare, Danemarca, în timp ce în urna a treia valorică a mai rămas o singură câştigătoare de grupă, Franţa, căreia i s-au alăturat trei echipe de pe locurile II - Rusia, România şi Suedia. În urna a patra valorică se vor afla ultimele patru echipe de pe locul secund în grupele de calificare, adică Serbia, Slovenia, Olanda şi Islanda.

Meciurile din faza grupelor la turneul final al CE din Danemarca şi Norvegia se vor juca în oraşele daneze Aalborg şi Aarhus (grupele A şi B), respectiv în oraşele norvegiene Larvik şi Lillehammer (grupele C şi D).

Turneul final va avea loc între 7 şi 19 decembrie. După disputarea meciurilor din grupele preliminare, cele din grupele principale se vor disputa la Herning (Danemarca) şi Lillehammer (Norvegia), iar semifinalele, meciurile de clasament final şi finalele, din nou la Herning.

La ultima ediţie a CE, în 2008, naţionala României a ocupat locul cinci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici