Naţionala României se întoarce duminică la Bucureşti. ORA la care ajung tricolorii pe Aeroportul Otopeni

Publicat: 13 10. 2019, 10:15
Actualizat: 13 05. 2020, 06:45

Tricolorii vor decola duminică, la ora 12:00, din Torshavn, urmând să aterizeze, după un zbor de patru ore, la Bucureşti.

De asemenea, o parte din jucători vor avea o sesiune de antrenament, ceilalţi urmând un program de refacere special.

Luni, de la ora 18:00, este programtă conferinţa de presă premergătoare meciului cu Norvegia, iar de la 18:30 va avea loc antrenamentul oficial al României.

România va întâlni Norvegia, marţi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, în runda a opta a grupei F de calificare la EURO 2020. Peste 30.000 de copii şi însoţitori şi-au anunţat prezenţa la stadion.

Ultimele două meciuri din preliminarii vor avea loc în luna noiembrie, pe 15 şi 18, contra Suediei, respectiv Spaniei.

Clasamentul grupei F de calificare la EURO 2020, după şapte runde:

1. Spania – 19p
2. Suedia – 14p
3. România – 13p
4. Norvegia – 10p
5. Malta – 3p
6. Insulele Feroe – 0p

La turneul final vor obţine calificarea primele două clasate.