Polonia a controlat posia mingii în primele 10-15 minute ale meciului jucat la Sankt Petersburg, însă, slovacii au deschis scorul la prima fază important de poartă. Szczesny a respins în bară mingea şutată de Robert Mak. Aceasta l-a lovit pe portarul polonez şi a intrat în poartă.
Polonia a revenit montată de la vestiare şi a egalat la câteva secunde după lovitura de start, prin mijlocaşul lui Torino, Karol Linetty, care a trimis din interiorul careului un şut plasat la colţul lung.
Momentul cheie al meciului a venit în minutul 62, când Ovidiu Haţegan l-a eliminat pe decarul polonez Grzegorz Krychowiak, pentru două cartonaşe galbene.
Slovacia a profitat de superioritate şi a preluat conducerea prin golul marcat de fundaşul Milan Skriniar, în minutul 69.
Polonia va juca a doua partidă din grupa E în compania Spaniei, pe 18 iunie, la Sevilla, în timp ce Slovacia întâlneşte Suedia, în aceaşi zi, tot pe Gazprom Arena din Sankt Petersburg.
Al doilea meci al grupei se joacă luni seara,de la ora 22.00, între Spania şi Suedia, pe Estadio de La Cartuja, din Sevilla.
Meciul a fost condus de o brigadă condusă de Ovidiu Haţegan, care a fost ajutat la cele două margini de asistenţii Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe, rezervă de arbitru fiind Istvan Kovacs, iar rezervă de arbitru asistent Vasile Marinescu.