- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Naziştii l-au filmat pe Jesse Owens în 3D la Olimpiada de la Berlin din 1936
Jesse Owens a fost filmat de nazişti în 3D, cu o cameră stereoscopică, în timpul Jocurilor Olimpice de la Berlin din 1936, unde renumitul atlet de culoare american a cucerit patru medalii de aur, informează variety.com.
Performanţa atletului american a făcut senzaţie în lumea întreagă în acele vremuri, însă i-a supărat teribil de mult pe liderii nazişti, care susţineau principiile doctrinei ariane.
Joseph Goebbels, ministrul Propagandei Publice în timpul regimului lui Adolf Hitler, spunea, în jurnalul său, că acele victorii obţinute de Jesse Owens reprezintă "o ruşine" pentru rasa caucaziană.
Cineastul australian Philippe Mora, care a declarat la începutul acestui an că naziştii din timpul celui de-al treilea Reich au utilizat tehnologia 3D în filmele propagandistice de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, a descoperit o serie de dovezi care confirmă faptul că o cameră stereoscopică sofisticată a fost utilizată pentru a înregistra performanţele atleţilor, în timp ce aceştia treceau linia de sosire, în cadrul probelor atletice desfăşurate pe stadionul olimpic din Berlin.
Un sistem de două camere identice Zeiss Ikon, declanşate de pistolul care dădea startul în cursele de pe stadion, filma aceste curse de pe un turn înalt. Cele două camere au fost concepute pentru a înregistra cu acurateţe performanţa fiecărui atlet şi pentru a-i departaja pe învingători cu ajutorul unor fotografii la linia de sosire.
Potrivit unui raport din acea vreme, întocmit de Gottfried Philipp, membru în echipa care a conceput acest sistem video pentru compania Braunschweig U. Technology, acele fotografii erau developate în cel mult şapte minute şi arătate apoi arbitrilor, care le examinau cu atenţie.
Jesse Owens a câştigat la Berlin patru medalii de aur, impunându-se în patru probe: 100 metri plat, 200 metri plat, săritura în lungime şi ştafeta de 4 x 100 metri. Performanţa sa a fost egalată după multe decenii de celebrul Carl Lewis, care s-a impus în aceleaşi probe la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din anul 1984.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Vreme severă în România. Vânt puternic şi viscol la munte, cod galben în jumătate de ţară
-
Incendii devastatoare în Los Angeles: cel puţin 5 morţi şi zeci de mii de evacuaţi
-
Volodimir Zelenski spune că Ucraina va ajuta Republica Moldova în contextul agravării crizei energetice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:26
Lumea artei româneşti în doliu. Pictorul Neculai Iorga s-a stins din viaţă
-
astăzi, 10:19