- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Neagoe: Piţurcă şi tot staful au plecat de la Steaua
Eugen Neagoe, colaboratorul antrenorului Victor Piţurcă, a declarat duminică la sport.ro că fostul seleţioner şi tot staful său au părăsit conducerea tehnică a echipei Steaua, adăugând că este păcat că nu mai pot continua proiectul început cu două luni în urmă.
Neagoe: Piţurcă şi tot staful a plecat de la Steaua (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)
"Este foarte clar că nu mai suntem la Steaua, nu mai putem să continuam ce am început acum două luni de zile. Este păcat pentru că în aceste trei etape s-a văzut o schimbare şi, cred eu, una în bine a echipei. Şi suporterii au fost alături de echipă. Domnul Piţurcă a fost deranjat de acele apariţii de miercuri la toate posturile de televiziune ale domnului Becali. A dat dumnealui nişte declaraţii vizavi de domnul Piţurcă, vizavi de Tătăruşeanu, că Steaua trebuie să câştige Europa League, că la Braşov va fi 2-0 la pauză, mai multe. Domnul Piţurcă a avut o convenţie cu domnul Becali să nu facă astfel de declaraţii. S-ar putea să facă şi domnul Piţurcă o conferinţă de presă. O să urmăresc în continuare foarte atent ce se va întâmpla la Steaua, în primul rând sunt jucătorii pe care domnul Piţurcă şi noi i-am adus la Steaua", a spus Neagoe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Tehnicianul a afirmat că Piţurcă i-a cerut să însoţească echipa în meciul de la Braşov.
"Eram cu domnul Piţurcă la el în birou şi mi-a spus: «Eugene vreau să mergi cu echipa la Braşov». Mi-a mai zis că este păcat să nu fim alături de echipă. Am vorbit cu el de trei-patru ori înainte de meci. Nu mai are nicio importanţă dacă am vorbit şi în timpul meciului. Toţi ne-am dorit să câştigăm la Braşov, inclusiv domnul Piţurcă, şi ne-a despărţit două minute să-l câştigăm", a adăugat Neagoe.
Eugen Neagoe a precizat că a fost înscris la federaţie ca antrenor principal al Stelei şi că va mai putea să activeze la o altă echipă din Liga I.
"Din câte ştiu, putem să antrenăm din nou în Liga I, pentru că s-a schimbat puţin regulamentul şi poţi să activezi la două echipe într-un an competiţional. Eu la federaţie am fost înscris ca antrenor principal".
Neagoe consideră că patronii de cluburi nu trebuie să-şi critice jucătorii şi nici să-i laude: "Cred că nu este foarte bine când patronul unui club - şi nu vorbesc numai de Steaua, ci de orice echipă din fotbal - să apărem la televizor şi să criticăm jucătorii. De foarte multe ori le facem rău şi când îi lăudăm. Ăsta este punctul meu de vedere şi mai sunt şi nişte principii ale domnului Piţurcă pe care nu şi le-a încălcat niciodată şi nici nu şi le va încălca. Cred că la Steaua se puteau face lucruri frumose. Reuşisem să creăm o echipă unită, un grup foarte unit, ceea ce contează în fotbal foarte mult".
Eugen Neagoe nu a vrut să răspundă dacă avea o cotă din garanţiile pe care i le-a cerut Piţurcă patronului Gigi Becali.
Managerul general Victor Piţurcă, alături de Eugen Neagoe şi Gabriel Boldici, a demisionat de la Steaua în urma unui diferend cu finanţatorul stelist Gigi Becali.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:16
Crocodilul care a jucat în celebrul film Crocodile Dundee a murit
-
astăzi, 12:13
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul / Un cetăţean australian care lupta pentru Ucraina ar fi fost capturat de armata rusă