Negoiţă promite un sfert de milion de euro pentru o minune la Harkov

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat că va dubla primele promise jucătorilor dinamovişti înaintea partidei tur cu Metalist Harkov în cazul unei calificări în grupele Ligii Europa, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Urmărește
259 afișări
Imaginea articolului Negoiţă promite un sfert de milion de euro pentru o minune la Harkov

Ionuţ Negoiţă (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Astfel, dacă înaintea primei manşe, cei trei acţionari promiteau câte 15.000 de euro pentru fiecare jucător, acum, înaintea returului, Ionuţ Negoiţă, în nume personal, a suplimentat prima de calificare pentru jucătorii dinamovişti cu 250.000 de euro. Anunţul a fost făcut de către acţionar într-o şedinţă pe care a avut-o cu echipa înaintea plecării stafului dinamovist către Harkov.

"Am sprijinit întotdeauna performanţa şi aşa sunt dispus să fac şi în continuare. Am încredere deplină în jucători şi în echipa de antrenori şi sper ca şi ei să aibă încredere în valoarea şi forţele lor. Îmi doresc ca Dinamo să joace un fotbal frumos la Harkov şi să reuşească o nouă «minune». Din dorinţa de a îi stimula suplimentar pe jucători, am decis, în nume personal, să le dublez primele de calificare. Ca urmare, în cazul calificării, fiecare jucător va primi 30.000 de euro. Acest fapt şi mândria de a demonstra că Dinamo este o forţă şi nu o echipă în agonie, aşa cum insistă unii duşmani ai culorilor alb-roşii în ultimele zile, cred că ar trebui să fie două argumente suficiente pentru ca în Ucraina jucătorii să dea tot ce pot pe teren şi să reuşească accederea în grupele UEFA Europa League. Victoria este a celor îndrăzneţi. Eu îndrăznesc să sper şi să lupt din poziţia mea de acţionar pentru a fi părtaş la o minune. Suporterii dinamovisti merita această minune, iar eu încerc să fac doar tot ceea ce ţine de mine pentru a o realiza", a declarat Negoiţă.

Dinamo va întâlni joi, de la ora 21.00, în deplasare, echipa ucraineană Metalist Harkov, în cea de-a doua manşă a play-off-ului Ligii Europa. În meciul tur, Dinamo a fost învinsă, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), într-o partidă în care oaspeţii au jucat în inferioritate numerică din minutul 68.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici