Prima pagină » Sport » Jocurile Olimpice de la Tokyo. Condiţia pentru care spectatorii străini pot scăpa de carantina de 14 zile

Jocurile Olimpice de la Tokyo. Condiţia pentru care spectatorii străini pot scăpa de carantina de 14 zile

Jocurile Olimpice de la Tokyo. Condiţia pentru care spectatorii străini pot scăpa de carantina de 14 zile
Beatrice Dumitru
14 nov. 2020, 10:03, Sport
Spectatorii străini care vor fi prezenţi la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo din vara viitoare vor fi scutiţi de carantină de 14 zile dacă provin din ţări sau regiuni cu un număr redus de cazuri de COVID-19, potrivit unui grup guvernamental, notează New York Post.
 
Grupul, inclusiv oficiali din guvernul metropolitan Tokyo, guvernul naţional şi organizatorii Jocurilor Olimpice, vor decide până în primăvara anului viitor dacă le va permite fanilor din străinatate să asiste la eveniment. 
 
Jocurile Olimpice ar fi trebuit să se desfăşoare în acest an, dar au fost amânate  din cauza noului coronavirus care s-a răspândit pe tot globul, a scris Kyodo News.
 
Dacă se va aproba, vizitatorilor li se va permite să folosească transportul public în timpul şederii lor în Japonia, potrivit comisiei, dar se va interzice vorbitul prea tare, în timp ce purtatul măştii şi dezinfectarea vor fi obligatorii
 
Sportivii şi personalul care participă la competiţii internaţionale sau tabere de antrenament înainte de Jocurile Olimpice vor fi, de asemenea, scutiţi de carantină.
 
Sportivilor, antrenorilor şi oficialilor delegaţiilor care sunt eligibili pentru Jocurile Olimpice li se va permite să intre în ţară, cu condiţia să se ia măsuri semnificative înainte de a ajunge în Japonia,” a declarat Toshiro Muto, director executiv al JO Tokyo 2020, într-o conferinţă de presă.
 
Măsurile pentru sportivi vor include probabil efectuarea testului pentru coronavirus cu 72 de ore înainte de sosirea în Japonia.
 
Însă, purtătorii de torţe care vin din străinătate vor trebui să se conformeze oricărei reglementări de intrare în Japonia pe care guvernul o va impune, potrivit raportului.