Nicolae Dică: Aştept oferta de la Steaua, care este prima opţiune pentru mine

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, ora 00.44.)

Urmărește
7 afișări

Mijlocaşul Nicolae Dică a declarat, miercuri, că obţinerea trofeului Cupei României a salvat sezonul formaţiei Steaua şi a menţionat că aşteaptă o ofertă pentru un nou contract cu gruparea bucureşteană, deoarece doreşte să mai joace 2-3 ani şi nu este interesat de o muncă de birou.

"Am câştigat Cupa României şi ne bucurăm, mai ales că a fost în dauna celor de la Dinamo. Cu această cupă am mai salvat din acest sezon. Este mai puţin important că am marcat eu. Se pare că nu l-am convins pe Olăroiu să rămână, deşi ne-am fi dorit foarte mult. El are un contract semnat dinainte să vină la Steaua. Ne-a spus acum în vestiar", a spus Dică, transmite trimisul MEDIAFAX.

Jucătorul a adăugat că aşteaptă o ofertă de prelungire a contractului cu Steaua, aceasta fiind prima sa opţiune. "Deocamdată nu ştiu ce voi face, aştept oferta de la Steaua, care este prima opţiune pentru mine. Vreau să joc în continuare încă 2-3 ani pentru că ştiu că pot, nu vreau să stau la birou", a mai spus Dică, care a fost declarat jucătorul meciului.

La rândul său, argentinianul Pablo Brandan a declarat că a aşteptat acest trofeu timp de patru ani. "De când am venit în România, aştept acest trofeu. De patru ani. Le mulţumesc suporterilor care au fost alături de noi şi mai ales celor care nu au fost, pentru că ne-au făcut mai puternici. Toată lumea este alături de Olăroiu, chiar dacă a fost doar trei săptămâni antrenor am învăţat foarte multe de la el ca om", a spus jucătorul.

Formaţia Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României-Timişoreana pentru a 21-a oară în istoria sa, după ce a învins, miercuri, pe stadionul Tineretului din Braşov, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Dinamo Bucureşti, în ultimul act al competiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici