Nicolae Manea: Am obţinut o victorie muncită, sunt trei puncte mari pentru Gloria
Antrenorul Nicolae Manea a declarat, sâmbătă, că formaţia Gloria Bistriţa a obţinut o victorie muncită în faţa celor de la FC Braşov, apreciind că echipa sa a acumulat "trei puncte mari", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Veneam după o înfrângere usturătoare acasă, cu Universitatea Cluj şi ştiam că la Braşov va fi greu. Urma să întâlnim o echipă puternică, un adversar redutabil. Cu toate acesteaă este o victorie muncită şi meritată. Braşovul a presat mult în repriza a doua, dar sunt bucuros că băieţii au rezistat şi, în final, am obţinut cele trei puncte. Pot spune că sunt trei puncte mari obţinute l Braşov. Era normal ca după ce am dat gol să ne apărăm. Poate că şi Braşovil ar fi făcut la fel, nu ne poate nimeni condamna pentru acest lucur, E drept, am aqvut şi şansă, dar este o victorie muncită. Ne aşteaptă un joc foarte greu la Vaslui, o echipă care din punctul meu de vedere are şanse la titlu, dar mergem să ne jucăm şansa", a spus Nicolae Manea.
Referitor la situaţia creată după numirea lui Florin Halagian în funcţie de director tehnic la Gloria Bistriţa, Manea a precizat: "Iniţial, am vrut să renunţ, aseară chiar renunţasem, dar am vorbit cu Halagian, care este un om cu multă experienţă, şi el şi echipa m-au convins că este mai bine să rămân la cârma echipei. Pot spune că nu-mi pare rău că am luat această decizie".
Preşedintele clubului bistriţean, Jean Pădureanu, declarase pentru site-ul oficial al grupării, că Nicolae Manea a acceptat să rămână antrenor principal al echipei, după ce într-o primă fază nu fusese de acord să lucreze alături de noul director tehnic, Florin Halagian.
Echipa Gloria Bistriţa a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/amiha2-1738867852.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9494582&pid=1)