Ionel Dănciulescu: Sperăm să fie o finală frumoasă cu Steaua

Publicat: 12 05. 2011, 23:43
Actualizat: 07 11. 2012, 03:58

„E onorant, dar e meritul echipei. A fost un meci uşor, Bistriţa se gândeşte la meciul cu Universitatea Craiova de rămânere în prima ligă. Noi am încercat să ne facem antrenamentul şi a ieşit bine. E un rezultat cam mare, băieţii de la Bistriţa au dat o replică bună. A fost un gol frumos, dar contează că am înscris şi am moral bun pentru meciurile grele care vor urma. Meciul cu Steaua îl aşteaptă întreaga suflare fotbalistică, sperăm să iasă un meci frumos, nu ca ultimul derbi. Cu siguranţă că va fi mult mai greu decât până acum când am câştigat. Se poate întâmpla orice cu Steaua” a spus Dănciulescu la Sport.ro.

Atacantul George Ţucudean speră ca Dinamo să repete succesul în faţa Stelei din campionat: „Este frumos în faţa acestor suporteri, le mulţumim. Importantă va fi finala cu Steaua. La Dinamo concurenţa este foarte mare, trebuie să demonstrez că pot să joc la această echipă. Foarte frumos ar fi să câştigăm trofeul, însă până atunci avem cu Victoria Brăneşti şi FC Timişoara. Am câştigat o dată în campionat cu Steaua, sper să repetăm performanţa şi în finala Cupei”.

Echipa Dinamo Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (2-1), formaţia Gloria Bistriţa, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de V. Munteanu ’10, Dănciulescu ’27 din penalti, ’61 şi Ţucudean ’54, ’90, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Pădurariu, în minutul 45. În tur, la Bistriţa, Dinamo s-a impus cu scorul de 2-0.