La final, antrenorul lui Sepsi s-a declarat mulţumit de atitudinea jucătorilor săi, spre deosebire de primele două meciuri ale anului, ambele pierdute, 2-4 cu FC Voluntari şi 0-1 cu Dinamo Bucureşti.
„I-am felicitat pe băieţi, au avut o o atitudine extraordinară. A fost un meci de luptă şi victoria este meritată. Am avut ocazii mai clare faţă de cei de la Mediaş. Am jucat cu inima la acest meci, cum nu s-a întâmplat la primele două jocuri din 2019. Jucătorii sunt artizanii succesului nostru de până acum, chiar dacă şi antrenorul are un mic merit. Am avut câteva sincope până acum, dar am demonstrat că formăm un grup puternic”, a declarat Neagoe.
Tehnicianul formaţiei din Sfântu Gheorghe a discutat şi despre meciul următor de campionat, cu Viitorul Constanţa, şi spune că îşi propune obţinerea celor trei puncte, care ar duce-o în play-off pe Sepsi: „Mă gândesc la meciul următor, jucăm cu o echipă valoroasă, ştim foarte bine ce face Gică Hagi la Viitorul, dar îmi doresc să câştigăm. Dacă batem acolo, probabil vom fi în play-off. Este un final infernal, jucăm cu Viitorul şi CFR Cluj, două echipe foarte valoroase, dar am demonstrat că putem câştiga. Dacă băieţii vor avea aceeaşi atitudine ca în seara asta, cred că vom învinge”, a mai spus acesta.
După acest succes, Sepsi a urcat pe locul 4 în campionat, cu 36 de puncte, la egalitate cu Astra Giurgiu. Ultimele două meciuri din sezonul regulat le va disputa contra celor de la Viitorul Constanţa şi CFR Cluj.