Prima pagină » Sport » Dănciulescu va premia câştigătorii Campionatului de fotbal al deţinuţilor

Dănciulescu va premia câştigătorii Campionatului de fotbal al deţinuţilor

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu va înmâna premii componenţilor echipei câştigătoare a Campionatului de fotbal al persoanelor private de libertate, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi FC Dinamo.
Dănciulescu va premia câştigătorii Campionatului de fotbal al deţinuţilor
14 nov. 2008, 13:11, Sport

La competiţie vor participa echipele de fotbal ale penitenciarelor Bucureşti Rahova, Iaşi, Arad şi cea a Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova, câştigătoarele fazelor zonale ale competiţiei, se arată într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

"Activitatea face parte din seria acţiunilor de promovare a sportului şi de stimulare a interesului persoanelor private de libertate pentru practicarea activităţilor sportive", se arată în comunicat.

Meciurile se vor disputa pe terenul cu gazon artioficial din incinta Complexului Sportiv Dinamo, după următorul program:

Marţi, 18 noiembrie, de la ora 12.00 – faza preliminară – două meciuri de fotbal derulate pe parcursul a două reprize de câte 20 de minute cu o pauză de 10 minute, primul disputat între echipele penitenciarelor Arad şi Rahova, iar cel de-al doilea între echipa P.M.T. Craiova şi cea a Penitenciarului Iaşi.

Miercuri, 19 noiembrie, de la ora 12.00 – faza finală – un meci de fotbal derulat pe parcursul a două reprize de câte 20 de minute cu o pauză de 10 minute, disputat între echipele câştigătoare ale meciurilor din faza preliminară.