Nicolo Napoli va negocia cu Universitatea Craiova

Publicat: 14 01. 2011, 16:34
Actualizat: 06 11. 2012, 18:07

Napoli ar fi trebuit să ajungă la Craiova cu un avion de la Bergamo, în jurul orei 16.00, dar cursa are o întârziere de aproximativ o oră.

Nicolo Napoli, care a pregătit ultima dată formaţia Astra Ploieşti, a mai antrenat echipa Universitatea Craiova în sezonul 2003/2004 şi în perioada octombrie 2007-mai 2009. El a mai pregătit în România echipa FC Braşov, în 2009.

Italianul are un litigiu cu Universitatea Craiova la TAS, pentru o primă de obiectiv din sezonul 2008/2009.

Napoli ar urma să-l înlocuiască pe Victor Piţurcă, suspendat din funcţie în această săptămână de patronul oltenilor, Adrian Mititelu.