Prima pagină » Sport » Consiliul Europei: Meciurile trucate trebuie considerate ca spălare de bani

Consiliul Europei: Meciurile trucate trebuie considerate ca spălare de bani

Manipularea de rezultate sportive şi în special pariurile ilegale privind meciurile de fotbal trebuie considerate ca spălare de bani şi sancţionate ca atare, a afirmat miercuri la Strasbourg Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.
Consiliul Europei: Meciurile trucate trebuie considerate ca spălare de bani
Luminita Turcu
28 sept. 2011, 17:36, Sport

Într-o recomandare, Comitetul invită cele 47 de state membre ale organizaţiei de la Strasbourg să considere manipularea de rezultate sportive, „când este de natură penală şi generează un profit”, ca infracţiune principală de spălare de bani.

Guvernele ar putea să ceară organizaţiilor sportive să instaureze „drept criteriu de acordare a ajutoarelor publice” o „luptă eficientă împotriva manipulării de rezultate sportive”.

În ceea ce priveşte pariurile ilegale, Comitetul de Miniştri avansează ideea restrângerii accesului la anumite site-uri de internet, blocarea fluxurilor financiare între operatori ilegali şi pariori, precum şi interzicerea publicităţii pentru pariuri ilegale.

„Suntem în luptă, încercăm să avem recunoaştere la nivel politic”, a declarat preşedintele UEFA, Michel Platini, care a salutat adoptarea acestei recomandări.

„Vrem să salvăm sportul, nu vorbesc doar de fotbal, şi căutăm un mijloc să facem acest lucru”, a adăugat el.

UEFA a înfinţat deja un sistem de detectare a meciurilor trucate şi a pariurilor frauduloase care supraveghează peste 30.000 de meciuri pe an – competiţii UEFA, dar şi din prima şi a doua divizie din cele 53 de ţări membre ale forului fotbalistic european.