Prima pagină » Sport » Nigeria s-a calificat pentru Cupa Mondială din 2014

Nigeria s-a calificat pentru Cupa Mondială din 2014

Reprezentativa Nigeriei s-a calificat pentru Cupa Mondială din 2014, după ce a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, naţionala Etiopiei, în manşa secundă a barajului din zona Africa.
Nigeria s-a calificat pentru Cupa Mondială din 2014
Leila Bolat
16 nov. 2013, 19:30, Sport

Golurile au fost marcate de Moses ’20 (penalti) şi Obinna ’82.

În tur, Nigeria s-a impus cu scorul de 2-1.

Până în prezent, sunt calificate la Cupa Mondială 22 de naţiuni, între care şi ţara gazdă, Brazilia.

Din Europa s-au calificat Olanda, Italia, Belgia, Elveţia, Germania, Spania, Anglia, Rusia şi Bosnia.

Din zona Asia au obţinut calificarea Japonia, Australia, Iran şi Coreea de Sud.

Din America de Sud au obţinut calificarea Argentina, Columbia, Chile şi Ecuador, urmând să participe şi naţionala ţării gazdă, Brazilia.

Din zona CONCACAF s-au calificat SUA, Costa Rica şi Honduras.

Din Africa s-a calificat Nigeria.

Celelalte echipe care vor participa la Cupa Mondială din 2014 urmează să fie stabilite la baraj.