Echipele cer ca Acordul Concorde – un contract încheiat între Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), FOM (deţinătorul drepturilor comerciale) şi FOTA privind participarea echipelor în CM până în 2012 – să fie semnat înainte de data de 12 iunie 2009, când va fi publicată lista cu echipele participante în sezonul 2010.
Totodată, echipele solicită ca baza regulamentului din 2010 să fie cea din 2009, modificată cu propunerile făcute de FOTA federaţiei internaţionale de specialitate, se arată într-un comunicat al FOTA.
Echipele s-au aflat în conflict cu federaţia internaţională, deoarece nu erau de acord cu decizia FIA de a introduce un nou regulament pentru 2010, care oferă echipelor libertate din punct de vedere tehnologic cu condiţia să aibă un buget limitat la 40 milioane de lire sterline (45 milioane de euro) pe an. Echipele care nu vor să respecte această regulă, au posibilitatea de a continua să concureze cu aceleaşi cheltuieli ca în prezent, însă vor avea reguli mult mai restrictive din punct de vedere tehnologic.
Data limită pentru înscrierile în CM din 2010 este vineri, 29 mai.
Miercuri, echipa Williams a anunţat că s-a înscris pentru Campionatul Mondial din 2010, în ciuda controversei privind regulamentul sezonului viitor, şi că, în urma acestei decizii, a fost exclusă din cadrul Asociaţiei Echipelor de Formula 1 (FOTA).
În ultimele săptămâni, Ferrari, Renault, Toyota şi Red Bull au ameninţat că nu vor participa la cursele din sezonul viitor, dacă regulamentul va rămâne în stadiul actual.