Stanciu se află la cel mai bun sezon din cariera sa. Mijlocaşul transferat de la FC Vaslui este cel mai important jucător al Stelei în acest sezon, cu un total de 14 goluri şi 10 pase de gol în 35 de partide. Stanciu susţine că a venit vremea să facă următorul pas în carieră şi îşi doreşte un transfer, după ce va reuşi să ia titlul cu Steaua.
”Îmi doresc foarte mult să câştig campionatul cu Steaua, să fiu sănătos şi să fac parte din lotul României la Euro. Mai departe, vom vedea… Sincer, dacă Steaua ar primi o ofertă pentru mine, mi-aş dori să o accepte şi să pot pleca… O să împlinesc peste o lună 23 de ani şi cred că ar fi momentul potrivit pentru mine să plec. Dar, până la a avea o ofertă, trebuie să joc la fel de bine sau mai bine ca până acum”, a declarat Nicolae Stanciu pentru afan.ro.
Criticat de Gigi Becali după meciul cu Dinamo de duminică, încheiat 1-1, mijlocaşul Stelei susţine că nu este afectat şi a rămas la fel de rece ca şi în momentele în care a fost lăudat de toată lumea.
”Am avut un an foarte bun, mă simt din ce în ce mai bine. Laudele primite nu mă fac mai mare sau nu mă fac să “zbor”… La fel cum nici criticile nu mă deranjează deloc. Am învăţat de anul trecut să nu mai pun la suflet toate criticile sau vorbele urâte la adresa mea şi sunt mult mai echilibrat… Încerc să dau totul pentru echipa mea, să-mi ajut colegii şi, împreună, să câştigăm titlul din nou… Laudele primite nu mă ridică, iar criticile primite nu mă doboară… Cam aşa sunt acum”, a mai spus Stanciu.