- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (09.02.2023, 15:05)
- Rafael Hekman
Noi maxime istorice în fotbalul internaţional în privinţa transferurilor. Cifrele furnizate de FIFA
- Un număr record de 4.728 de transferuri internaţionale au fost finalizate până la finalul lunii ianurie în fotbalul masculin şi feminin, conform raportului publicat joi de FIFA.
- Au fost înregistrate noi maxime istorice, cheltuielile totale ale cluburilor pe transferuri ajungând la 1,57 miliarde USD.

FIFA a publicat joi International Transfer Snapshot (ianuarie 2023), o analiză a activităţii de transferuri de jucători în perioada recentă de înregistrare, care confirmă cifre record în ceea ce priveşte transferurile şi taxele internaţionale.
Potrivit raportului, în total au fost finalizate 4.387 de transferuri internaţionale în fotbalul masculin în timpul ferestrei din ianuarie 2023. Acest lucru reprezintă un record absolut de la lansarea sistemului de corespondenţă a transferurilor în 2010.
Cheltuielile totale ale cluburilor cu taxele de transfer au stabilit, de asemenea, un nou record, deoarece în ianuarie s-au cheltuit 1,57 miliarde de dolari, cu aproximativ 230 de milioane de dolari mai mult decât precedenta fereastră record din ianuarie, în 2018.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Cluburile englezeşti se află în fruntea listei
Numărul de transferuri în fotbalul masculin a crescut cu 14,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2022 (3.834), iar valoarea totală a taxelor de transfer a crescut cu 49,4% faţă de suma cheltuită în ianuarie 2022 (1,05 miliarde USD).
Cluburile englezeşti sunt pe primul loc în topul cheltuielilor cu taxele de transfer internaţional în ianuarie 2023, cu o sumă totală de 898,6 milioane USD, ceea ce reprezintă 57,3% din totalul cheltuielilor efectuate în ianuarie la nivel global, urmate la o distanţă considerabilă de Franţa, cu 131,9 milioane USD.
Fotbalul feminin: noi recorduri
În fotbalul feminin, numărul total de transferuri internaţionale a atins, de asemenea, un nou record istoric, cu 341 de transferuri transfrontaliere, ceea ce reprezintă o creştere de 30,2% faţă de ianuarie 2022. Comisioanele de transfer în fotbalul feminin au stabilit, de asemenea, un nou record, întrucât în ultima fereastră s-au cheltuit 774.300 USD. Lista transferurilor sosite este condusă de Columbia, cu 35, în timp ce Suedia şi SUA sunt pe primul loc la plecări, fiecare cu 26.
Acesta este al treilea an consecutiv în care FIFA publică un astfel de raport la scurt timp după încheierea ferestrei internaţionale de transferuri din ianuarie, oferind o imagine de ansamblu a transferurilor globale care implică atât jucători, cât şi jucătoare.
FIFA va publica următorul raport la începutul lunii septembrie, după încheierea perioadei de înregistrare de la jumătatea anului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe