Examenul RMN efectuat de jucător, luni, la Cluj, a relevat ruptura unui ligament încrucişat anterior la genunchi şi obligativitatea intervenţiei chirurgicale, situaţie în care fotbalistul în vârstă de 30 de ani va rata finalul acestui sezon, urmând a reveni pe gazon abia peste 4-5 luni.
„Nu-mi vine să cred ce am păţit la o fază banală. E o veste foarte proastă, atât pentru mine, cât şi pentru familie, mai ales acum când începusem să joc titular la Unirea”, a afirmat mijlocaşul defensiv venit în vară de la Wisla Cracovia.
Partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ a fost ultima din acest campionat pentru mijlocaşul unirist Norbert Varga. În minutul 65 al jocului cu echipa din Piatra Neamţ, Norbet Varga a părăsit terenul şchiopătând în urma unui duel cu Vasilache şi e nevoit să se opereze la piciorul stâng, intervenţia fiind programată în această săptămână la Timişoara.
Formaţia Unirea Alba Iulia a câştigat, cu scorul de 3-2, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.