Norvegia – Olanda, finala Campionatului European de handbal feminin din Suedia

Publicat: 16 12. 2016, 23:31
Actualizat: 16 12. 2016, 23:32

Începutul de meci a aparţinut echipei Franţei, care a reuşit să se desprindă, scor 6-3, după primele zece minute de joc, moment în care tehnicianul Norvegiei a solicitat time-out, iar jocul nordicelor s-a schimbat total. Campioana europeană şi mondială a marcat de şapte ori consecutiv, în timp ce Franţa nu a reuşit să înscrie mai bine de 12 minute.

La pauză, scorul a fost 11-9 pentru Norvegia, însă repriza secundă a început mai bine pentru handbalistele antrenate de Olivier Krumbholz, care au restabilit imediat egalitate. Meciul a continuat sub semnul echilibrului până la scorul de 16-16, minutul 54.

Franţa a avut o nouă cădere în joc, nu a reuşit să profite de o superioritate numerică în ultimele cinci minute şi, mai mult, nu a mai înscris până la final. Norvegia a profitat de erorile din jocul franţuzoaicelor şi s-a impus cu 20-16, urmând a juca, duminică, finala Campionatului European, împotriva Olandei.

Va fi al treilea meci consecutiv între Norvegia şi Olanda la o competiţie majoră, în decurs de un an. În decembrie 2015, cele două formaţii au jucat finala Campionatului Mondial, câştigată de naţionala lui Thorir Hergeirsson, cu 31-23. În vara acestui an, Norvegia şi Olanda au disputat finala mică la Jocurile Olimpice de la Rio, iar câştig de cauză au avut tot nordicele, cu 36-26.

Nora Mork, cu şapte goluri, a fost cea mai bună marcatoare a norvegiencelor, urmată de Marit Frafjord, cu patru goluri. Din tabară franceză, s-a remarcat Alexandra Lacrabere, autoare a şase goluri.