Dinamo aduce întăriri din Spania. Pe listă se află şi un fost jucător de la Real Madrid, Valencia sau Tottenham

Publicat: 19 08. 2020, 21:33
Actualizat: 19 08. 2020, 21:35
Dinamo se pregăteşte de noul sezon cu o noua conducere. Pablo Cortacero a preluat clubul şi a mers în Spania să aducă jucători. 4 tineri de la Girona sunt pe lista noului şef. Girona este una dintre echipele deţinute de şeicii care investesc sume uriaşe la Manchester City.
 
JUCĂTORII DORIŢI DE DINAMO
  • CARLOS MARTINEZ RUIZ – 23 DE ANI, ATACANT
  • PAU VICTOR – 18 ANI, FUNDAŞ CENTRAL
  • PAU RESTA – 19 ANI, FUNDAŞ STÂNGA
  • SANTIAGO BUENO – 21 ANI, FUNDAŞ CENTRAL
Cel mai important nume de pe lista lui Dinamo este Roberto Soldado. Atacantul crescut de Real Madrid a ajuns la 35 de ani şi în sezonul trecut a evoluat la Granada. Cea mai mare decepţie a carierei a suferit-o însă la Tottenham. A fost adus ca i mare vedetă însă a rezistat doar 2 ani.
 
”Mereu simţeam că urmează să arăt ce pot. Dar, din păcate, nu s-a întâmplat. Am avut multe oportunităţi şi adevărul este că mi-ar plăcea şi mie să ştiu motivele pentru care nu am putut să am prestaţii bune. Sunt moment în care norocul nu e de partea ta. Am dat tot ce aveam, dar uneori nu iese şi începi să-ţi pierzi încrederea. Şi când începi să simţi asta ştii că trebuie să faci o schimbare”, a declarat Roberto Soldado.