Prima pagină » Sport » Novak Djokovic s-a calificat cu scandal în semifinalele turneului de la Wimbledon

Novak Djokovic s-a calificat cu scandal în semifinalele turneului de la Wimbledon

Novak Djokovic a fost protagonist într-o ceartă memorabilă cu arbitrul de scaun Carlos Ramos, miercuri, 11 iulie, în sferturile de finală de la Wimbledon 2018. Tenismenul sârb s-a calificat însă în semifinalele turneului după o victorie în patru seturi cu japonezul Kei Nishikori, 6-3, 3-6, 6-2, 6-2.
Novak Djokovic s-a calificat cu scandal în semifinalele turneului de la Wimbledon
Mihaela Măncilă
11 iul. 2018, 18:36, Sport

Sârbul a câştigat primul set al duelului cu Kei Nishikori, 6-3, însă şi-a pierdut rapid concentrarea în debut de set doi. Djokovic a dat cu racheta de pământ înapoia liniei de fund a terenului după ratarea a trei mingi de break consecutive, iar arbitrul l-a sancţionat de îndată cu avertisment pentru ‘code violation’. A fost picătura care a umplut paharul pentru sârbul care, din nou s-a văzut în situaţia de a juca împotriva tribunei, mai prietenoase cu Nishikori decât cu fostul campion. ‘Chiar crezi că am distrus terenul?’, l-a luat Djokovic la întrebări pe arbitru, la primul schimb de terenuri, gesticulând haotic.

Consecinţele s-au văzut şi pe tabelă: după ce în primele ture pe lansarea lui Nishikori ratase cumulat patru mingi de break şi disputase şase egalităţi, sârbul a sucombat la serviciu, dând break niponului. Desprinderea la 3-1 a fost suficientă pentru finalistul din 2014 de la US Open pentru a-şi asigura, cu evoluţii convingătoare pe serviciu, câştigarea setului secund cu un 6-3 în oglindă faţă de primul set cedat.

Următoarele două seturi au fost câştigate de Djokovic, 6-2, 6-2 şi s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon.

Nu este prima dată când Djokovic primeşte un astfel de avertisment în 2018. A păţit-o la Monte Carlo, în partida cu Dominic Thiem, câştigată de austriac în set decisiv. Sârbul şi-a pierdut atunci cumpătul după ce pierduse un break. De asemenea, sârbul a primit avertisment în partida din turul trei, la Wimbledon, cu britanicul Kyle Edmund.