Novak Djokovic spulberă tot ce întâlneşte în cale: a 25-a victorie consecutivă la Australian Open şi sfert de finală

Publicat: 23 01. 2023, 13:00
Actualizat: 23 01. 2023, 13:13

Djokovic s-a impus cu 6-2, 6-1, 6-2, în două ore şi 7 minute, într-un meci la al cărui final a recunoscut că ia antinflamatoare pentru a administra problema medicală cu care se confruntă la coapsa stângă, dar că în acest meci s-a simţit bine, jocul său nefiind afectat de accidentare.

Meciul nu a avut istoric, Novak Djokovic cerându-şi scuze spectatorilor, la interviul de pe teren, luat de Jim Courier, că meciul a durat atât de puţin. El a obţinut cea de a 25-a victorie consecutivă la Australian Open, după ce anul trecut a fost exclus de la turneu.

În sferturile de finală, Djokovic îl va întâlni pe rusul Andrey Rublev.