Video Nr 1 Mondial | Simona Halep a intrat în clubul select al jucătoarelor de tenis despre care se va vorbi toată viaţa / Boris Becker: Aşteptarea a fost lungă

Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, iar de luni va fi lider mondial, indiferent de rezultatul partidei de duminică pe care o va susţine cu Petra Kvitova sau Caroline Garcia. Simona va fi primul lider mondial din România în istoria WTA şi al 25-lea dintr-o listă impresionantă, scrie Prosport

Urmărește
16998 afișări

Chris Evert (Statele Unite) a fost primul lider mondial în istoria WTA şi a stat pe locul 1 nu mai puţin de 260 de săptămâni. Cel mai longeviv lider mondial a fost însă Steffi Graf, care a petrecut 377 de săptămâni în această poziţie. Martina Navratilova şi Serena Williams o urmează cu 332 de săptămâni, respectiv 319 săptămâni.

Clasamentul liderilor mondiali în WTA aflaţi în activitate

Serena Williams – 319 săptămâni

Caroline Wozniacki – 67 săptămâni

Viktoria Azarenka – 51 săptămâni

Angelique Kerber – 34 săptămâni

Maria Şarapova – 21 săptămâni

Jelena Jankovic – 18 săptămâni

Venus Williams – 11 săptămâni

Karolina Pliskova – 8 săptămâni

Garbine Muguuza – 4 săptămâni

Boris Becker, după victoria Simonei Halep: Aşteptarea a fost lungă

Boris Becker a ţinut să o felicite pe Simona Halep, după ce sportiva născută la Constanţa a urcat pe primul loc în clasamentul WTA. Halep a învins-o cu 6-2, 6-4 pe Ostapenko, în semifinalele turneului de la Beijing.

Momentul a produs mult entuziasm atât în România, cât şi în tenisul mondial. Unul dintre cei care au ţinut să o felicite este marele Boris Becker, cel care a câştigat în carieră nu mai puţin de 49 de turnee, dintre care 6 de Mare Şlem. Bun prieten cu Ion Ţiriac, Becker a postat un mesaj de felicitare pe contul său de Twitter: ”Felicitări Simonei Halep că a devenit numărul 1 mondial. Aşteptarea a fost lungă...

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici