Prima pagină » Sport » Totti: Chivu sper să revină cât mai repede

Totti: Chivu sper să revină cât mai repede

Atacantul echipei AS Roma, Francesco Totti, a scris, miercuri seară, pe site-ul său oficial, că speră ca fundaşul român al formaţiei Internazionale Milano, Cristian Chivu, să revină cât mai repede după accidentarea suferită în partida cu Chievo Verona.
Totti: Chivu sper să revină cât mai repede
07 ian. 2010, 11:42, Sport

„Fostul meu coleg de echipă Cristian Chivu a suferit astăzi (n.r. – miercuri) o fractură craniană după un duel aerian în partida Chievo – Inter Milano. Am aflat că a fost operat la Verona şi totul a decurs bine. Vreau să-i urez sănătate şi îl anunţ că sunt cu gândul alături de el. Cristian îţi doresc să revii cât mai repede„, a scris Totti.

Cristian Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu Chievo, disputat miercuri, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom, dar şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.